Palatul Massena (sau Vila Massena, aşa cum i se spune adesea de către localnici) adăposteşte în prezent Muzeul de Artă şi Istorie din Nisa. Situarea sa fericită în zona centrală a Nisei, la 100 de metri distanţă de Promenade des Anglais, sporeşte vizibilitatea turistică a locului.

Pe lângă amplele colecţii expuse de muzeu, palatul în el însuşi este un valoros reper arhitectural al Nisei. Pe de altă parte, magnetismul său este sporot în mare măsură de cadrul care înconjoară structura: o grădină istorică amenajată după proiectul unui arhitect peisagist revoluţionar de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, anume, Edouard Andre.

Lucrările de restaurare efectuate între 2002 şi 2007 erau menite a reda splendoarea trecută a grădinii, ceea ce au şi reuşit să facă, urmând structura arhitecturală şi amenajarea iniţiale. Astfel, vizitatorii pot distinge cu uşurinţă între cele trei părţi ale grădinii: cour d'honneur în partea de nord, parterul şi grădina a la francaise. Singurele schimbări realizate prin lucrările de restaurare privesc înlăturarea anumitor specii de plante şi înlocuirea acestora cu bascheţi decorativi (în special într-una dintre secţiunile parterului).

O particularitate notabilă a grădinii este că se armonizează foarte bine cu imaginea compelxului arhitectural din jur. Grădina (sau secţiuni ale sale) mai este uneori numită şi Grădina Legiunii de Onoare (Jardin de la Legion d’Honneur).

Nume:
Grădinile Palatului Massena (Jardins de la Villa Massena)
Adresă:
65, Rue de France, 06000, Nisa, Franţa

65, Rue de France, 06000, Nisa, Franţa

Sus